Posts Tagged ‘plante’

10 leacuri exceptionale din vremea lui Iisus

Friday, March 29th, 2013

antibiotic naturalMedicamentele si leacurile din perioada in care a trait Iisus s-au aflat cu precadere sub influenta medicinei grecesti, considerata revolutionara si eficienta in acele timpuri. Medicina antica greaca avea in vedere cele patru umori (fluide corporale): sange, bila galbena, bila neagra, iar ulterior aceste concepte medicinale au fost adoptate si de romani in timpul vietii lui Iisus.
Aceste practici nu erau insa singurele forme de medicina comune. Medicamentele populare traditionale, diversele remedii din plante erau un ajutor de nepretuit in tratarea diverselor boli ale trupului. Unele dintre acestea sunt mentionate in Biblie, iar altele au fost descrise in scrierile unor carturari ai vremii. Aulus Cornelius Celsius vorbeste despre ele in in cartea “Despre Medicina”. La fel si Gaius Plinius Secundus (Plinius cel Batran) in “Naturalis Historia”. Desi medicina moderna a evoluat fantastic, anumite practici medicale contemporane isi au radacina in practicile medicinii romano-grecesti.
Intr-un articol publicat pe beliefnet.com, Aron Tabor, doctor in medicina si expert in dieta si nutritie, prezinta cele 10 plante-medicament comune in tratarea bolilor in perioada in care a trait Iisus. Chiar daca erau folosite in vremuri de demult, medicina moderna ne confirma calitatile exceptionale ale acestor plante si beneficiile lor in medicina. Articol aparut in aceasta publicatie isi are ca principal punct de plecare Naturalis Historia a lui Plinius cel batran.

10 leacuri exceptionale din vremea lui Iisus

1. Tamaia = darul magic
Unul din darurile pe care magii le-au adus la nasterea lui Iisus a fost tamaia. Tamaia era utilizata in acele timpuri drept un remediu universal in prevenirea infectiilor si era apreciata pentru capacitatile sale antiseptice, antiinflamatorii si analgezice, precizeaza Aron Tabor pe www.beliefnet.com Istoricul roman si botanistul Pliniu cel Batran recomanda tamaia ca un antidot pentru otravirea cu cucuta. Se credea totodata ca tamaia ar fi eficienta si in problemele digestive si in tratarea racelii, a febrelor, a tusei, dar si pentru regenerarea parului si a pielii si pentru intarirea gingiilor. Pentru a-si astupa si vindeca ranile din scoarta, arborele de Boswellia, originar din Orientul Mijlociu, secreta aceasta rasina speciala.

Esenta de tamaie dispune de o energie yin vindecatoare, ce inlesneste curatarea energetica si spirituala, dar are totodata efecte extraordinare in afectiunile respiratorii si in tratarea bronsitei si a laringitei. In medicina moderna s-au facut unele cercetari ce atesta calitatile exceptionale ale tamaiei. Cercetatorii au facut referire la ea ca un posibil tratament pentru anumite tipuri de cancer, pentru colitele ulcerative, pentru boala Crohn, pentru anxietate sau astm etc.

2. Smirna = aur pentru sistemul imunitar
Alaturi de tamaie, cei trei magi au adus in dar pruncului Iisus si smirna, ambele considerate a fi obiecte “de lux” si la fel de pretioase ca si aurul. Insa beneficiile smirnei nu inceteaza sa ne uimeasca si astazi, in epoca moderna. In mod traditional, smirna era folosita pentru a trata artrita, pentru a imbunatati circulatia, pentru tulburari digestive, dureri ale menstruatiei, infectii respiratorii, respiratie urat mirositoare, lepra, febra si racelile, gingii slabite etc, insa oamenii de stiinta i-au descoperit si alte beneficii.
Pe langa intarirea sistemului imunitar acestia cred ca smirna stimuleaza productia de celule albe din sange. Smirna este un antioxidant extrem de puternic, iar medicina actuala are in vedere efectele pe care le are aceasta in tratarea cancerului si a tumorilor. Stiati ca in 2001, cercetatorii de la Universitatea Rutgers au identificat substantele continute de smirna care omoara celulele canceroase? La fel ca si tamaia, smirna contine 75% seschiterpene care stimuleaza partea creierului care controleaza emotiile. Totodata, ajuta si hipotalamusul, glanda pineala si glanda pituitara. Smirna are si proprietati antifungice, antibacteriale si antiinflamatorii.

3. Usturoiul = planta vitalitatii
Usturoiul este una dintre cele mai vechi plante cultivate pe acest pamant, datand de acum 6000 de ani. Egiptenii antici credeau ca usturoiul este inzestrat cu virtuti sacre si era plasat ca atare in mormintele faraonilor. Totodata, era obligatoriu ca slavii care construiau piramidele sa consume usturoi, intensificandu-si astfel puterea si vitalitatea.
Usturoiul era consumat si in timpurile antice de atletii greci si soldatii romani inainte de a pleca la batalie sau la vreo competitie pentru a le spori vigoarea. Usturoiul era folosit atat ca aliment, cat si ca medicament in timpul vietii lui Iisus.
Usturoiul este intr-adevar miraculos si are proprietati medicinale si vindecatoare remarcabile. Este un antibiotic natural extrem de puternic, dar si un antioxidant pe masura, iar calitatile sale antibacteriale si antivirale au devenit legenda. Conform oamenilor de stiinta de la Universitatea Alabama, Birmingham, o dieta bogata in usturoi poate preveni aparitia anumitor tipuri de cancer precum cel de colon, de san sau de prostate deoarece usturoiul are puterea de a amplifica producerea de suflat de hidrogen. Totodata, ustoroiul este minunat in ceea ce priveste beneficiile cardiovasculare, reducand nivelul de trigliceride si colesterolul total de la 5% pana la 15%.

4. Limba Mielului = Bogata in fitonutrienti, minerale si vitamine
Bogata in fitonutrienti, minerale si vitamine, limba mielului era consumata atat in alimentatie, cat si pentru mentinerea sanatatii in timpurile lui Iisus. In medicina traditionala, limba mielului era utilizata pentru a reduce tusea, febra, durerile menstruae, reumatismul, eczemele. Astazi, se stie ca planta de Limba Mielului contine acizi grasi esentiali precum acid gama-linoleic (in concentratie de 17-20%) ce sunt renumiti pentru efectul lor antiinflamator.
Acidul linolenic este un acid gras omega-6 ce joaca un rol esential in reducerea durerilor articulare, in intarirea imunitatii si a mentinerii sanatatii pielii. Totodata, limba mielului contine o cantitate insemnata de vitamina C (60% din doza zilnica recomandata per 100 g), vitamina A (140% din doza zilnica recomandata), vitamina B3 (niacin), fier (41% din doza zilnica recomandata), calciu, potasiu, cupru, magneziu, zinc.

5. Feniculul = unul dintre cele mai bune alimente antioxidante si antiinflamatorii de pe planeta
Feniculul era o planta utilizata in timpurile lui Iisus ca un substitut de sezon pentru piper, fiind totodata cunoscuta pentru efectul sau de crestere a apetitului. In Naturalis Historia a lui Plinius se mentioneaza insa si intrebuintarea medicala a feniculului: se credea ca feniculul are efecte benefice asupra sanatatii ochiului. Cercetarile moderne au aratat insa ca feniculul este o sursa excelenta de vitamina C, acid folic, potasiu si fibre dietare.
Cu doar 27 de calorii per ceasca si zero colesterol, feniculul este unul dintre cele mai bune alimente antioxidante si antiinflamatorii de pe planeta. Cercetatorii de la Universitatea din Texas au descoperit ca anetolul, un fitonutrient antiinflamator ce impiedica transformarea celulelor normale in celule canceroase, se gaseste din belsug in compozitia feniculului. Feniculul este intrebuintat astazi in tratarea flatulentei, a indigestiei, a hipertensiunii, in alaptare si in tratarea sindromului premenstrual, in tratarea congestiei sinusurilor.

6. Rodia = “Super Antioxidantul”
Despre rodie, nu se poate spune decat de bine…. Inca din epoca lui Iisus, rodia era considerata un dar pretios al naturii si folosita ca un remediu in medicina. Radacinile de rodie erau preparate si intrebuintate pentru a elimina parazitii intestinali precum tenia. Florile de rodie serveau in schimb drept remediu pentru afte si dizenterie. Stiinta moderna arata ca rodiile contin o paleta bogata si diversa de substante protective si benefice incluzand fitoestrogeni, polifenoli, tanin elagic, antocianina. Toate aceste substante sunt in mod natural antioxidanti puternici.
Mai mult, cercetatorii au demonstrat ca sucul de rodie are abilitatea uimitoare de a anula ateroscleroza existenta. In plus, un studiu efectuat in Israel arata ca sucul de rodie distruge celulele canceroase, lasandu-le in schimb intact pe cele sanatoase. Semintele de rodie actioneaza precum unei aspirine, prevenind formarea de cheaguri de sange. Rodia contine o cantitate insemnata de antioxidanti (vitamine si enzime raspunzatoare pentru mentinerea in cote normale a colesterolului) si de aceea a fost numita “superantioxidantul”.
Oamenii de stiinta de la Universitatea din California, Berkeley, au descoperit ca sucul de rodie are o putere antioxidanta de trei ori mai mare decat cea a vinului rosu sau a ceaiului verde, antioxidanti puternic la randul lor.

7. Tarhonul = Mai mult decat un condiment, un medicament excelent
Cu o aroma deosebita ce il recomanda drept un pretios condiment, tarhonul era utilizat in vremurile lui Iisus si ca remediu in medicina traditionala. Se credea ca tarhonul stimuleaza apetitul si este util in tratarea sughitului, a indigestiei si a meteorismului. Ceaiul de tarhon era folosit pentru tratarea insomniilor, iar frunzele de tarhon erau pur si simplu mestecate pentru ameliorarea durerilor de dinti.
Cunoscut ca “rege al plantelor”, tarhonul are proprietati antioxidante si contribuie la stimularea creierului, a sistemului nervos, a sistemului circulator, al sistemului endocrin si digestiv.Conform cercetarilor recente, componentele sale polifenolice contribuie la scaderea nivelului de glucoza din sange.

8. Varza = Peste 87 de remedii
In Naturalis Historia, se arata pe www.beliefnet.com, Plinius mentiona cel putin 87 de remedii atribuite verzei. Specialistii in medicina ale timpurilor lui Iisus considerau ca prin consumul frecvent de varza cruda te protejezi impotriva durerilor de cap si iti intaresti vederea. De asemenea, consumul de varza cruda era indicat si pentru mentinerea starii generale de sanatate, iar compresele de varza inmuiata in apa calduta erau folosite in tratarea ranilor si a luxatiilor si chiar a diverselor forma de cancer, chiar daca termenul nu este cunoscut in acele timpuri.
Astazi se cunoaste faptul ca varza este un bun antioxidant, continand chiar mai multa vitamina C decat portocalele. Este totodata o sursa bogata de iod, ceea ce ajuta la functionarea optima a creierului si a sistemului nervos, dar si la mentinerea unei bune functionari a glandelor endocrine. Varza contine si vitamina E, calciu, magneziu, potasiu, vitamina B, fibre.

9. Murele
= fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanti
Murele erau considerate a fi eficiente in bolile gingiilor si ale amigdalelor in epoca lui Iisus, se arata pe acelasi site. In acele timpuri se credea ca murele pot chiar neutraliza efectele veninului de sarpe. Pe de alta parte, Plinius mentiona in Naturalis Historia intrebuintarea extractelor din mugurii de mur in scop diuretic si curativ, iar a frunzelor de mur in tratarea ranilor pielii.

In zilele noastre, cercetatorii ne dezvaluie faptul ca murele se numara printre fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanti. Dintre legume, doar spanacul si varza Kale mai prezinta o cantitate similara de antioxidanti. Murele sunt o sursa excelenta de vitamina C (100 g de mure contin 35% din doza zilnica recomandata), au putine calorii, contin fitoestrogen, antocianine, acid elagic, salicil. Prin urmare, au efect de protectie impotriva cancerului (cervical in special), a bolilor psihice si a celor cardiace.

10. Isopul = “Planta Sfanta”
“Curata-ma cu isop si voi fi curat”, spune David in psalmul 51:7…
Considerat a fi planta purificatoare, isopul era folosit de vechii egipteni in curatarea templelor, iar in timpurile lui Iisus pentru curatarea ritualica a leprosilor. Isopului i se mai spune si “planta sfanta” si este considerata a fi vindecatoare inca din timpurile biblice Atunci cand Iisus a fost rastignit pe cruce, cei din preajma s-au folosit de un lujer de isop pentru a ridica buretele inmuiat in otet menit sa-i “stinga” setea… Totodata, in timpul Pastelui evreiesc, isopul era utilizat spre a picta casele israelitilor. Romanii au folosit si ei aceasta planta pentru a se proteja impotriva ciumei.
Medical vorbind, isopul era folosit mai ales in problemele respiratorii, sub forma de ceai, dar si in tratarea tusei si pe post de decongestionant nazal. Durerile reumatice si cele artritice, febra, dar si ranile si taieturile erau tratate cu aceasta planta. Cercetarile moderne au demonstrat ca, intr-adevar, isopul are proprietati antiseptice, antimicrobiene si astringente. Uleiul esential de isop este folosit in cazul bronsitelor sau al racelilor. Un studiu efectuat in 2003 si condus de Brigham Young University a confirmat ca isopul, in concentratii mici, inhiba dezvoltarea celulelor canceroase.

Nota mea personala: Din cate stiu, tamaia si smirna dizolva smaltul dintilor, ceea ce inseamna ca atunci cand sunt folosite este obligatoriu sa nu se atinga de dinti.


Sursa

Si plantele au sentimente…

Friday, January 25th, 2013

floare colorataMinunile d-nei Marioara Godeanu

“Toate structurile vii si nevii sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu”

Plante care lesina de frica

Copaci care tipa cand mor

Nucul care transmite arii de opera

Piramida care purifica apa

Doamna Marioara Godeanu este un distins biolog. Eminent cercetator si profesor, are studii si realizari de valoare internationala, recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale lumii: un dulap plin cu titluri, diplome si medalii. Cu toate astea, prin natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degraba o mare maestra a alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in retorte minuni: o piramida construita dupa proportia piramidei lui Keops, in care apa se purifica de la sine si vegetatia creste mai repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe premii internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem perfectionat de transmitere si receptare de informatii (plantele vorbesc intre ele, au sentimente si trairi afective, rad de bucurie si plang de durere, asemenea oamenilor). Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de dincolo de granitele stiintei, o realitate pe care tot mai multi savanti ai mileniului o recunosc: prezenta Creatorului Unic in toate formele de manifestare ale materiei din Univers.

Alarma in lumea plantelor

Nu trageti in flori

– Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti miracole. De pilda: ca va puneti mainile deasupra unor pietre si ele incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului…

– Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si concentrare poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o au pietrele.

– Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput? Ce v-a facut sa credeti ca plantele sunt fiinte vii?

– Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente care priveau testele de toxicitate efectuate asupra plantelor. Atunci am observat cu surprindere ca plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanta de plantele supuse experimentului, mureau in numar mai mare decat cele care erau otravite efectiv. La inceput, am crezut ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc substantele. Dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca planta-martor, cea care asista la “executia” suratei ei, primea un semnal de la “condamnata la moarte” si suferea la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta este obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informatiei intre structurile vii, respectiv – comunicarea intre plante. Am reluat imediat experimentele in conditii speciale (sa nu fie nici un factor care sa perturbe desfasurarea lor) si, mergand din aproape in aproape, am ajuns pana la folosirea metodei de captare a imaginii in infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele comunica intre ele printr-un sistem energo-informational, adica isi transmit una alteia informatiile prin emisie si captare de energie.

– Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs.?

– Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu apare un halou care se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar foarte important este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata prin polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata. Haloul, aura energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de marginea frunzei). Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi, in camere special climatizate, ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, intr-adevar, aceste plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult, literatura de specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra intr-o padure (taietori de lemne, de pilda), padurea este deja informata de aparitia sa. In conditiile tehnologiilor moderne, aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin conectarea senzorilor la un computer. Strigatele padurii se vad pe ecran.

Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii, intorcandu-se acasa incarcate de premii: “Dincolo de tacerea plantelor” si “Sensibilitatea plantelor”. Cum ati izbutit sa le duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la inceputul deceniului trecut? V-a trebuit mult curaj…

– Intr-adevar, primul a fost realizat in 81, iar al doilea a fost aprobat in august 82, chiar dupa scandalul cu Miscarea Transcendentala. Eu nu faceam parte din grupul transcendentalilor, dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul Milcu, am lucrat cu foarte multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste ciudata. Chiar si noi ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul. Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu tot. “Sensibilitatea plantelor” era mai mult decat o bomba, mult mai mult decat avusesem noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar ni s-a dat voie sa-l trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a intors cu Marele Premiu. In privinta primului film (“Dincolo de tacerea plantelor”), Televiziunea Romana l-a vandut cam in 15 tari. Pe post, a intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia. Si pentru ca numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: “Ce film american grozav au dat despre plante!”. Pe noi ne-a umflat si rasul, dar si plansul, pentru ca filmul era al nostru.

Un calau demascat

– Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?

– Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar eram toti tineri si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza. Filmam si experimentam in acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie (se faceau teste cu copiii care aveau deficiente auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul “Alexandru Sahia”, cu regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si consideratie. Am lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca o camera de luat vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi iesit inca un film extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles). De exemplu, la un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam placea sa bea si din cauza asta se modifica semnalul plantelor. Apoi, muscatul unei rosii (rosia e si ea un organism viu) a dat un semnal fantastic. Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare. Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine, pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul cine urma sa fie “tortionarul” si lucrul acesta se vede pe film. Dar apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama, deasupra mea a explodat un bec de iod. Am realizat atunci ca anticipasera accidentul (receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice – incalzirea becului). Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc. Dupa cateva zile, am descoperit chiar cioburi de sticla in pielea capului, dar am fost asa de incantati de faptul ca plantele sesizasera intamplarea, incat nu ne-am mai controlat sa vedem daca am patit ceva. Nu stiu daca mai exista filmul nostru, originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid.

– Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni…

– Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana la cele psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie, patologie umana (semnalele respective au fost date in film). Pe de alta parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei), plantele pe care le vedeti aici, in laborator, prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris, unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o retransmitea, dar avea si capacitatea de a selecta frecventa pe care primea semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii nostri: ca in timpul razboiului, taranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere a informatiei. Toate experimentele acestea ne-au determinat la un moment dat sa introducem un program de cercetare, dar n-am reusit, deoarece se facea apel la metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea.

Florile melomane

– Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene? Primesc si transmit semnale?

– Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile noastre organisme interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu cumva aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii.Si atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna Elena Cernei, privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai, ea canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului, in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand. Ei bine, semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile! Imi amintesc ca la realizarea filmului “Sensibilitatea plantelor” s-a petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei Tanase, Cine iubeste si lasa (interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic), plantele reactionau cu o sensibilitate acuta, mai ales la incantatia “Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa”; aproape ca simteai durerea in reactia lor. Dupa demonstratiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si ea cantareata de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul). Incet, incet, in jurul nostru s-au strans foarte multi specialisti si au inceput sa apara fundamentari ale celor descoperite de noi. In 1987, am luat premiul revistei “Flacara” pentru “atestarea fenomenului de comunicare la plante”, desi la acea data ni se interzisese, deja, cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un subiect periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea informatiei pe care o furnizeaza in general materia, pana la nivelul transmiterii de la distanta a informatiei – e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca lucrurile acestea existau in literatura de specialitate din lume, dar accesul la ea a fost foarte dificil pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci cand am putut folosi si noi acele surse de informatie, ca desi noi modificasem conditiile de experimentare in comparatie cu occidentalii, ajunsesem mai aproape de metodologia care sa evidentieze asemenea fenomene.

Un singur tipar in tot Universul: spiritul divin

– Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu ghiveciul de flori melomane sub brat?

– Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre de-acasa o muzica lipsita de agresivitate, clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine, si plantelor noastre din apartament. Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum “infloreste” aura, ca vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand planta se bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand. De fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru, chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi.

– Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si lumea plantelor este vie, ca vorbeste si simte la fel ca si noi?

– Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu putem face orice. A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui sentiment al responsabilitatii, pentru ca descoperi ca poti influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si invers, actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta asupra vietii tale. Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii, a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne inconjoara, confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic.

– Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu? – In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa… Noi, toti, am fost crescuti in ideea de evolutionism si consideram ca Universul porneste de la simplu la complex, dupa care, probabil, exista un colaps si reincepe un alt ciclu. Sunt o multime de teorii in acest sens. As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului evolutionist merg din punct de vedere logic pana la nivelul de maimuta. Dar de la maimuta la om, acest hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga, lipsa de dovezi, ne face sa ne intrebam cum a aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot timpul de intrebari si raspunsuri, s-a pus problema existentei campului fundamental, a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model informational, adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e in toate. Eu sunt convinsa de existenta sa. E mai putin relevant pentru dvs. daca va spun asta. Important este ca, intr-adevar, exista acel cineva care iti programeaza de la inceput viata. De aici apare ideea de determinism, de aici apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari.

Piramida de la Pitesti

“E bine ca omul sa traiasca acolo unde a baut prima apa”

O alta realizare “miraculoasa” care va apartine este si piramida de la Pitesti, construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti acordul autoritatilor comuniste, in legatura cu o idee atat de noua si de “bizara”?

– Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani. Stiu numai ca ministrul Florescu Mihai, care era la Consiliul National de Stiinta si Tehnologie, a vazut modelul facut de mine in miniatura (pe care il foloseam pentru studiul efectului de piramida) si m-a intrebat daca nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai mare. M-am mirat si eu cand am zis: “Sigur ca da” si, desi nu ma pricepeam la constructii, piramida a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti, care au realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida lui Keops, respectand toti parametrii piramidei din Egipt. Cu toate ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am fost mirata sa constat ca am fost sprijinita in acea perioada de o serie de personalitati din domeniul politic, oameni foarte pasionati in intimitatea lor de asemenea domenii de cunoastere. Cert este ca piramida a fost terminata cu bine in 1985. Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a oferit sa o viziteze, dar toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata. Cuplul prezidential a trecut numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie obisnuita. Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii unor organisme (alge, bacterii) asupra apelor uzate, pentru purificarea lor. S-au facut si multe studii privind fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor, studii de germinare rapida, de accelerare a proceselor de crestere. Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti a fost pentru a demonstra efectul de forma (al piramidei) asupra apei. In piramida, apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum sunt apele plate, necontaminate. Pe masura ce se adauga in molecula de apa cate o particula – ca e de metal, ca e de nemetal sau saruri – i se schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei, care duce la o deformare a actiunii sale. Apa este, si ea, purtatoare de informatie. Aceasta este de altfel una din temele noastre de cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte.

– Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se lucra acolo? – Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea. De ce? Pentru a nu vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate in mediatizarea acestui proiect. In toata aceasta activitate, un mare ajutor am primit din partea colectivului de acolo, fara de care n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor speciale care se petrec in interiorul piramidei (metoda de scanare pe un computer, realizata de doi colegi ingineri, arata ca dincolo de imaginea fotografica a piramidei se mai vad si alte imagini, care se datoreaza existentei unui alt tip de informatii), timpul maxim de lucru acolo este de doua ore pe zi.

– Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii?

– Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o construim. A fost o surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa ridicam la Pitesti o replica a piramidei lui Keops, la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva, in 1992, am luat medalia de argint; tot in acelasi an, la Budapesta, ni s-a dat medalia de aur pentru activitatea in ecologie, iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International de Inventica de la Nrnberg, Germania, unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64 de tari prezente acolo, ca grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar, intre timp, noi realizasem inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii militare auto-moto 02210 din Bucuresti, asa ca si aceasta realizare a fost rasplatita prin Marele Premiu de la Nrnberg si prin cele doua medalii de aur primite. A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala, prilej cu care juriul a tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit netinand cont pana acum de potentialul uman al Romaniei.

– Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas peste hotare, in atatea calatorii pe care le-ati facut? Ce v-a tinut aici?

– In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste socialiste. Functiona, probabil, un sistem de garantie. Am pierdut, astfel, doua burse, una oferita de Suedia, in programul international de energie, si o bursa in Germania. In octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care pentru mine a fost extraordinar, vreau sa va spun ca pentru cercetarea chineza am un deosebit respect. Dupa aceea, in 90, am fost invitata in Grecia si asa a inceput, intr-un fel, iesirea mea in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-a tentat niciodata. Poate e si varsta; dar nu stiam cum sa “tropai” sa ajung mai repede acasa. Si nici sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un an de zile in Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil nemtesc (Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aceasta aventura. Si eu, si el, suntem mai putin aventurieri in viata si mai mult in stiinta, aici, da, suntem chiar foarte aventurieri. Si pe urma, stiti cum spunea Coanda: “E bine ca omul sa traiasca acolo de unde a baut prima apa!” (e vorba de memoria apei, un alt subiect care m-a pasionat si despre care am putea purta o discutie separata). Dimpotriva, la expozitiile si saloanele de inventica la care am fost, am simtit chiar o nuanta de nationalism care nu imi e caracteristica, in sensul ca simteam nevoia sa demonstrez ce facem noi aici si ca nu-mi e rusine ca sunt romanca. Nivelul potentialului creator in Romania este destul de ridicat, si eu sunt foarte multumita de studentii pe care ii am. Se ridica o generatie in care am foarte mare incredere. Sunt sigura ca nivelul cercetarii romanesti va fi sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni sunt in numar suficient de mare, ca eu sa fiu optimista.

Corina Pavel

Sursa foto

Sursa articol