Despre noi

vegan fericitNumele meu este Anda Constantinescu si n-am mai mancat carne din decembrie 2011. (daca suna cunoscut, si va duceti cu gandul la altceva totusi, n-am pus gura pe alcool niciodata ;). Carnea a fost primul lucru la care am renuntat. Pentru ca am aflat prea multe lucruri negative despre ea. Cascavalul a fost numarul doi pe lista de renuntari, pentru ca ma facea sa ma simt vinovata dupa ce-l mancam. La asta a contribuit sora mea care e vegana din 2009, si vazandu-i exemplul mi-am dat seama ca trebuie sa fac niste schimbari, si ca un alt drum este de urmat in privinta sanatatii.

Si nu poti porni la un drum nou neinformat.  Informandu-ma, m-am gandit sa impart si cu altii despre stilul meu de viata. De aceea sunt aici, in punctul in care imi doresc sa impartasesc cu voi experienta unui stil de viata sanatos, asa cum mi l-am format in timp, pentru ca transformarea este un proces de durata. Iar o mica schimbare a generat o alta, pe principiul bulgarelui de zapada. E adevarat ca am ajuns raw vegana inainte sa ma las de fumat, dar fiecare lucru la timpul lui.

Pentru fiecare dintre noi, vine un moment cand esti pus in fata unei schimbari majore fie ca vrei sau nu. La mine a fost “renuntarea” la jobul din corporatia rosie (a nu se intelege comunista). Nu  a fost usor, insa tot raul a fost spre bine. Renuntand la unele placeri ale vietii am descoperit altele: yoga, mersul la sala, plimbarile in parc, gatitul (neconventional), dezvoltarea personala (sunt co-autor/blogger  pe www.autoeducare.ro din 2009).

Fiecare dintre noi ne hranim mai curand in baza obisnuintei capatate in familie, in  timp, decat pe principiul nutritiei echilibrate. Obiceiurile alimentare s-au format in copilarie si suntem legati emotional cu totii de felurile de mancare cu care am crescut. Eu, de exemplu, am respins carnea de mica, imi amintesc si  cum ii gaseam motive sa nu o mananc (ca are oase, ca are grasime), dar am respins-o fara sa stiu de ce. Mai tarziu, muuult mai taziu am scos-o din alimentatie fara sa sufar prea mult, constienta fiind de motive. Tendinta mea naturala, ca si copil, a fost catre dulciuri. As fi mancat numai dulciuri si ar fi fost minunat, insa, ca si adult, s-a pastrat aceeasi placere pentru dulciurile procesate (deloc pentru fructe). A fost nevoie de mult timp, multe informatii si autocontrol pentru a reduce reduce dulciurile din alimentatie, de a schimba ancora pe care o avem ca dulciurile inseamna “ceva bun”.

Revenind la copilarie, atunci suntem foarte sensibili la influentele exterioare, in general acceptam tot ce ni se ofera, acum insa avem discernamant si mai avem multe surse de informare, plus experienta de viata care ne spune ca avem nevoie de corpul nostru in stare buna. Asta inseamna sa fie sanatos!!

Vreau ca Veganu’ Fericit sa fie un loc in care gasiti tot ce aveti nevoie pentru a fi sanatosi: retete sanatoase si apetisante, informatii despre nutritie, vitamine si cum sa recunosti si sa eviti tentatiile culinare nesanatoase 🙂